În centrul oraşului Craiova, în aceeaşi curte cu sediul central al Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” se află casa în care a locuit poeta Elena Farago, reprezentantă strălucită a literaturii române şi a vieţii culturale craiovene.
Numită directoare a Fundaţiei “Alexandru şi Aristia Aman” în septembrie 1921, poeta a condus timp de peste trei decenii destinele acestui lăcaş de cultură, având contribuţii deosebite în ceea ce priveşte regulamentul de organizare şi funcţionare al bibliotecii, fişarea cărţilor şi ţinerea unei evidenţe corecte de aranjare a publicaţiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecţiilor prin achiziţii şi donaţii.
După preluarea conducerii fundaţiei, poeta s-a mutat în casa care putea “servi drept locuinţă personalului în servicul bibliotecii şi muzeului” conform testamentului Aristiei Aman. Aici a trăit şi a creat până la sfârşitul vieţii sale.
În casa memorială se păstrează cărţi, documente, fotografii, scrisori, mobilier şi alte obiecte care au aparţinut poetei şi familiei sale.

Din viaţa poetei

S-a nascut la 29 martie la Bârlad. Descendentă dintr-o veche familie de origine greacă (Tomaide după mamă, Paximade după tată) este cel de al doilea copil din cei şapte ai soţilor Anastasia şi Francisc Paximade.
Clasele primare şi două clase gimnaziale le urmează la Bârlad, la pensioanele Varlaam şi Drouhet.
Între anii 1884-1890, asupra familiei Paximade se abat multe necazuri. Mor trei dintre cei şapte copii, iar în 1890, când Elena împlinea 12 ani, se prapadeşte mama. Alături de tată şi de cei trei fraţi, Elena încearcă să înfrunte greutăţile vieţii. Dar soarta avea s-o lovească pentru a doua oară. În ianuarie 1895, tatăl se imbolnaveşte si după două saptămâni de agonie moare în braţele ei.
În 1896, grav bolnavă, este internată la spitalul Colţea din Bucureşti. În timpul convalescenţei, locuieşte la fratele mai mare – Ernest – stabilit în Bucureşti. Refacută după boală, se angajează în casa lui Gh. Panu – ziarist şi om politic. Aici o întalneşte marele nostru dramaturg I.L. Caragiale, care, aflandu-i povestea vieţii, a exclamat “o viaţă de roman, subiect de dramă”.
Timp de doi ani, Elena este guvernanta copiilor lui Caragiale. Într-un interviu acordat revistei “Rampa”, în 1927, poeta mărturisea: au fost cei mai frumoşi ani din tinereţea mea”. În casa scriitorului, viitoarea poetă îi cunoaşte pe Al. Vlahuţă şi G. Ranetti.
Frecventând Cercul socialiştilor, îl întâlneşte pe Francisc Farago – economist – cu care se va casatori. Din 1905, Francisc Farago este numit director al Bancii Populare din Craiova. Poeta se stabileşte in Cetatea Banilor unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.

Fotografii de familie

Elena Farago; Soțul poetei, Francisc Farago, cu copiii; Copiii poetei: Coca și Mihnea; Elena Farago cu fiica sa.

Din interiorul casei memoriale

Expoziţia permanentă organizată în camerele locuite de poetă cuprinde 396 exponate: documente originale, fotocopii, fotografii ale familiei, scrisori, piese de mobilier, obiecte personale, cărţi şi reviste.

Din opera poetei

Elena Farago a început să scrie de foarte tânără.

Elena Farago debutează în viaţa literară în 1898 cu un reportaj pe care îl semnează cu pseudonimul “Fatma”.

La indemnul lui Nicolae Iorga – marele prieten – publică prima poezie în 1902 în ziarul “Romania Muncitoare“.

Publică, la îndemnul lui Nicolae Iorga, primul său volum de poezii intitulat “Versuri”, în 1906, la Editura “Luceafărul” din Budapesta, primit bine de critica literară.

Au urmat apoi volumele:
“Şoapte din umbră” (1908),
“Traduceri libere” (1908),
“Din taina vechilor răspântii” (1913),
“Şoaptele amurgului” (1920),
“Poezii alese” (1924),
“Nu mi-am plecat genunchii” (1926),
“Poezii” (1937).

Cărţi pentru copii

A scris literatură pentru copii, majoritatea volumelor fiind în versuri: “Pentru copii” (I, 1913; II, 1920), “Copiilor” (1913), “Din traista lui Moş Crăciun” (1920), “Bobocica” (1921), “Să nu plângem” (1921), “Să fim buni” (1922, proză), “Ziarul unui motan” (1924, proză), “Într-un cuib de rândunică” (1925, proză), “A ciocnit un ou de lemn” (1943), “Într-o noapte de Crăciun” (1944), “4 gâze năzdrăvane” (1944) ş.a.

Numele Elenei Farago este prezent în publicaţiile prestigioase ale vremii:
“Convorbiri literare”, “Semănătorul”, “Ramuri”, “Revista noastră”, “Neamul românesc literar”, “Viaţa românească”, “Arhivele Olteniei”, “Cosânzeana” ş.a.
A întemeiat la Craiova, împreună cu I.B. Georgescu, C. Gerota, I. Dongorozi, C.D. Fortunescu, o revistă literară remarcabilă – “Năzuinţa” (1922-1925) – la care au colaborat: Simion Mehedinţi, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. Pentru tânăra gneraţie a patronat “Prietenul Copiilor” (1943-1946), o revistă educativă pentru copii şi tineret.

Laureată a Academiei Române cu Premiul “Adamachi” pentru volumele “Şoapte din umbră” (1908) şi “Traduceri libere” (1908), apoi pentru volumele “Şoaptele amurgului” (1920) şi “Din traista lui Moş Crăciun” (1920), cu Premiul “Neuschotz” 1927 pentru “Ziarul unui motan” (1924), a primit şi Premiul Internaţional “Femina” (1924), iar în 1938 Premiul Naţional pentru Literatură, o recunoaştere binemeritată a operei sale.

Regele Carol al II-lea îi acordă poetei, pentru merite literare, medalia “Bene Merenti” – clasa I şi “Ordinul Meritului Cultural” – Cavaler clasa a II-a.

În 1978, la propunerea UNESCO, poeta a fost omagiată la împlinirea a 100 de ani de la naştere.

Pentru a-i cinsti memoria colectivul bibliotecii organizează în fiecare an, în luna martie, un program de activităţi culturale sub genericul “Zilele Elena Farago”.

Portret de V. Velisaratu

Expoziţia permanentă organizată se poate vizita de luni până vineri, între orele 9.00-16.00.
Intrarea este liberă.